Despre freeruning

Free-running a apărut ca un termen americanizat al Parkour-ului. Acest lucru i-a fost sugerat prima oara lui Sebastien Foucan in timpul filmărilor la documentarul "Jump London" .

Free-running a ajuns să fie descris ca un fel de ramificaţie a Parkour-ului. Free-running-ul este mai expresiv şi creativ prin natura sa, cu mişcări precum acrobaţiile şi flip-urile adăugate pentru a face spectacol, pentru creativitate sau pur şi simplu pentru că cineva vrea să le adauge.

Principala diferenţă intre Parkour şi Free-running constă in scopul lor.

Parkour reprezintă ideea de a ajunge undeva în cel mai rapid şi eficient mod posibil, folosindu-te doar de corpul tău. Free-running-ul este definit de activitatea, sau arta de a te mişca cum vrei prin mediul inconjurător, folosind şi mişcări acrobatice, pe lângă cele eficiente.


Considerand că informaţiile despre Parkour sunt disponibile, şi că in Iaşi, şi chiar in Romania se vorbeşte mai mult despre Parkour decat despre Free-running, vom insista mai mult asupra Free-running-ului, comparand diverse aspecte cu cele din Parkour.

Conform articolului Wikipedia, Free-running-ul este o disciplină fizică, in care practicanţii (free-runn-eri) incearcă să treacă de diverse obstacole intr-o manieră fluidă şi lină (smooth). Pe langă elemente ca vault-uri şi sărituri, folosite şi in Parkour, free-runnerii adaugă la acestea şi mişcări acrobatice, creand un fel atletic şi estetic de a se mişca.

Creat de Sebastien Foucan şi inspirat de disciplina similară - Parkour, Free-running-ul diferă de Parkour prin faptul că incorporează şi elemente de tricking. Astfel, se creează o mişcare mai creativă şi mai artistică, deschisă interpretărilor personale, decat să fie concentrată asupra mişcării pe o rută, folosind doar cele mai eficiente şi folositoare mişcări.

Iniţial, termenul de Free-running a fost folosit ca sinonim pentru Parkour, insă, odata ce Free-run-erii au devenit interesaţi de aspectul estetic pe langă cel folositor, cele două au devenit discipline separate.

Chiar dacă Free-running-ul şi Parkour-ul au multe tehnici in comun, au totuşi o diferenţă fundamentală in filosofie şi intenţie (scop). Astfel, scopul Parkour-ului este deplasarea - abilitatea de a ajunge rapid in zone dificile, greu de accesat; şi de a scăpa - abilitatea de a scăpa de urmăritori, in timp ce Free-running-ul are mai mult in vedere aspectul estetic- de a arăta bine.

Intr-un interviu acordat unui site care a dorit să rămană anonim, Joss PAWA (din organizaţia PAWA) spunea ca Free-running-ul are scopul de a face spectacol şi a impresiona.

Termenul parkour a fost inventat de David Belle şi Hubert Kounde in 1998, iar termenul Free-running a fost inventat mult mai tarziu de către Sebastien Foucan, cu scopul de a răspandi Parkour-ul intr-o manieră comercială (Foucan nu a considerat că termenul Parkour este destul de internaţional şi a venit cu acest termen(englezesc) - free-running).

Conform fondatorului, David Belle, spiritul Parkour-ului este ghidat in parte de noţiunile de "evadare" şi a ajunge, in sensul de a folosi agilitatea fizică şi gandirea rapidă pentru a ieşi din situaţii dificile şi de a putea ajunge oriunde.


Contact

Parkour-freerun-radauti